Înțelegi Bernard Fowler. Ești încântat de el de ani buni. Cu toate acestea, nici măcar nu ai înțeles -o.

Fowler a cântat înapoi pentru Rolling Stones pentru o treime de secol, precum și cu „Inside Out”, el reinterpretează o mână de clasici (simpatie pentru diavol, sub acoperire a nopții), precum și tăieturi mai profunde (toate cele mai profunde Metoda jos, ar trebui să fie iad), din întreaga perioadă a acelor treizeci de ani ca jazz, precum și expuneri de cuvânt rostit.

Uneori, funcționează incredibil de bine. Cum ar fi „Timpul de așteptare pe nimeni”, unde Fowler combină melodia Stones cu frații Chambers (ahem), clasicul psihedelic, „Time”. extrem de cool. Alteori, ca „Must Be Hell”, se simte ca o predică. Oricât de des mai frecvent, funcționează – și oferă posibilitatea de a înțelege cu adevărat versurile (Mick Jagger nu este înțeles pentru enunțarea sa).

Este posibil ca acest album să nu fie pentru toată lumea – dar cu siguranță este pentru mine. Sunt un fan Diehard Stones – de îndată ce i -am auzit, nu am avut nicio utilizare pentru Beatles – și vă pot spune că nu am auzit niciodată munca lor făcută așa.